Haide, toamnă-n versul meu de dor!
Hai la o cafea și o țigară, te invit în pauza de masă,
ți-o fi frig și ție pe afară și la mine este cald în casă...
Instruiește-ți ucenicii-n grabă, lasă-le în scris ce-au de făcut,
și îngăduie-ți răgaz și cine-ntreabă, unde ai plecat și-ai dispărut,
Spune-le că-ai obosit de vânturi și de frunze sub schije de ploi
și că vrei să stai un pic pe gânduri și să scrii o poezie-n doi...
Eu cu harul și cuvântu-n palme, tu cu un decor mirobolant,
să-mi îmbraci o poezie-n calme, ruginii straie de diamant...
Și de-ți place versul meu de brumă, ia-l cu tine, iernii să i-l dai,
când va ninge peste noi cu spumă și colinde vor cădea din rai...
Și pentru că pleci curând din versuri, te înscriu într-un album să-mi fii,
toamna mea din alte universuri, amintirea clipelor zglobii,
Când mi-ai dăruit iubire nesperată într-un vinicer cu must și vin...
eu te-aștept la mine și-altădată, ca din neiubire să-mi revin...
Și-apoi, prea semănăm noi două cu dezolanță și tristeți,
la tine bate vânt și plouă, la mine sumbre dimineți...
|
Module dinamice