Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Menirea
"Trebuie să fac ceva...
Eprubeta asta-a mea
Are o formă ciudată,
Iar la gât are o pată...
E și mare, cam cât mine,
Cum să fac să fie bine?
Căci de pun ceva în ea,
S-a cam zis cu munca mea!
Munca mea de cercetare...
Au, nu vă trebuie, oare?
Un vaccin, un antidot,
Fiindcă sunt savant și... pot!
Iar voi abia așteptați
Din nou să vă vaccinați,
Fără măcar să vă pese
De efectele adverse..."
Așa vorbea șoricelul,
Stând pe gânduri, mititelul,
Cu ochelarii pe nas,
Văzând lumea la necaz!
"Cartea ce o țin în brațe,
Deși-i legată cu ațe,
Nu m-ajută mai deloc,
Cred c-am s-o arunc pe foc,
Caci am rețeta completă!
O să pun în eprubetă,
Doar trei stropi, numai atât
Și-o s-o umplu pân' la gât!
Unul va fi de speranță,
Să reducem din distanță,
Altul mic, de bunătate,
Căci a cam rămas în spate,
Iar al treilea, de iubire,
Căci ne-am cam ieșit din fire,
Certându-ne din orice,
Voi, pisici, eu, șoarece!
Și-o să vă fac un vaccin,
Cel mai dureros, dar fin...
Cel mai strașnic antidot!
Veți fi lecuiți pe loc...
Aștept să mă lăudați
Și să mă aplaudați,
Fiindcă mi-am aflat menirea
Și izbăvesc omenirea..."
poezie
de
Marilena Ion Cristea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice