Adun tăceri într-un album de toamnă...
Și de mă lași să te iubesc cum vreau, vei ști cum e iubirea... niciodată nu îți voi cere din căuș să-ți beau nici libertatea, nici iubirea toată...
Să-mi spui ce vrei, minciuni și vorbe goale, te-oi asculta ca pe o simfonie, nimic în mine n-o să se răscoale, te voi certa, cum știu, în poezie...
De îți pătrund în gânduri câteodată, e că mă lași sa te ghicesc din toane... și de intruzie nu-s vinovată, doar mă strecor subtil cu etimoane...
Adun tăceri într-un album de toamnă, doar în septembrie mai îndrăznesc să strig, când în covor de frunze se întoamnă poemele ce tremură de frig...
De mă auzi, să nu-mi răspunzi în grabă, e luna când am voie să vorbesc, tu poți să-mi dăruiești doar o silabă din care orice vreau să intuiesc...
Și chiar iluzii de-mi prepar la cină, desertul e ceva ce știu doar eu și tu când raiul nostru din grădină-mi oferă mărul dat de Dumnezeu...
În versul meu te am întreg și-ntreagă îți sunt și rimă și metaforă îți sunt... acolo știu că îți sunt cea mai dragă, și cel mai adorabil amănunt...
|
Module dinamice