Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Atracție fatală
Eram un flăcăiandru la prima îmbarcare,
M-au numit mus și a doua zi-am ieșit pe mare...
Io-ho-ho, mardeiașii mei, trageți tare!
Deși nava abia trecuse dincolo de far,
Genunchii-mi tremurau, fața-mi era de-un gri-murdar;
M-am târât până la căpitan și, plângând ca idiotul,
L-am implorat să mă debarce-odată cu pilotul,
Pentru-a ajunge cu pilotina cât mai iute pe uscat,
Acolo unde pământul sub talpa omului stă nemișcat.
Căpitanul a râs în hohote și-a strigat în gura mare,
"De-acum, băiete, până la moarte te vei legăna pe mare;
Ei îi aparținem toți fulgii de spumă și bolta cea albastră,
Vântul și valurile vei simți curând că nava-i casa noastră."
Ajuns apoi timonier, am jurat cu mâna pe catarg
La fiecare voiaj că va fi ultimul pe care-l fac...
Făceam legământ după legământ, cu-ncredere și cu curaj,
Că nu voi mai fi vreodată membrul niciunui echipaj...
Cum, zici că nava "Castelul" va părăsi-n curând acest port
Cu destinația Puget Sound? E vreun post vacant la bord?.
"Ești bătrân!"... Dar cunosc marea bine, nu-s un veleitar...
Am auzit că pe "Bătrânul" e nevoie de bucătar!...
Da, pot pentru douăj de-oameni pune masa și găti...
Nu-i așa că, lăudat fie Domnul, mă puteți încă folosi?...
Oh, mi-au mai rămas puțini ani de trăit sub soare
Și-acolo vreau să mor și să fiu înmormântat în mare!
poezie
de
Harry Kemp
din
Cântece și balade marinărești
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice