Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Și cărțile totuși...
Toate se trec sub bolți și pe lume:
stea ce se naște și codru bătrân,
oștire, și tron, și slavă, și nume....
Și totuși cărțile... Ele rămân.
Lângă casa mea pășteau niște miele,
cu behăit angelic, nedefinit...
Pe câteva le-am pus în poemele mele...
Numai cele de acolo nu au murit.
Ninsorile care cădeau pe colnic,
însoțite de-al iernii fagot,
mă rugau să le-așez într-un vers cât de mic,
ca să nu se topească de tot...
Pe o femeie iubită-n junețele mele,
după ani o revăd, ea-mi râde crispată,
frumusețea i-a rămas toată-n poemele mele
acolo ea nu va-îmbătrâni niciodată.
Planete se sting și seacă oceane,
altar creștin și templu păgân
se trec, cu imperii, munți, bastioane...
Și totuși cărțile... ele rămân.
Iar cărțile totuși, totuși rămân
poezie clasică
de
Nicolae Dabija
din revista
Flacăra lui Adrian Păunescu (17-23 iulie 2020)
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice