Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Parabolă toamnei
Ce partituri de frunze-nfrigurate
cântă pădurea, azi, în pasul abătut
Mi-am vrut povara versului departe
dar mă aține-un murmur de trecut.
Simt buzele cum le frământă vântul
și-n taina inimii bătăile iubirii torc
E-atâta toamnă-ngeruind pământul
de simt că-s sicra lemnului de foc.
Aș vrea să scriu copacilor o poezie
dar trupul lor, nu este lat deajuns
Ar fi penelul stânjenit de disgrafie
cât dragostei mai am ceva de spus.
Ce simfonii mărețe dar însingurate;
simți toamna asta cum e-a nimănui?
Se-aude-un foșnet de trăiri aparte
și-ți simt pe buze izul, dulce-amărui.
Mi-e dor cu stânga să te mai mângâi,
că-n dreapta, slove-acute-am scris,
Din tâmple-n zborul tău de căpătâi
și-n tâlcul șoaptei să-ți cobor în vis.
De-aș mai avea în inimă un loc viran
aș face înadins o verde-ncrengătură
Să înfrunzim cu toamna-n filigran
și unul altuia în veci să fim păstură.
Ce compozit de-aduceri fermecate
cu ce emoții te trăiesc și te iubesc!
Nu-mi vei mai fi vreodată, din păcate,
dar eu cu bucurie te(și)retrăiesc
(2014)
poezie
de
Iolanda Șerban
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice