Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Menirii de a poezi-i plătesc un bir în orice zi...
Am răni la mâini și la picioare, de când tot scormonesc prin lut
Să aflu de-s pământ sau mare, ori doar o mască de-mprumut...
Nu mă cunosc, prin ce minune, în poezie-am apărut
Și cum și unde-a plâns vocala, într-un sfârșit sau început?
Sau poate sunt întruchiparea unui răspuns la întrebări,
Când se năștea nemărginirea în frământarea unei mări.
Eram cu fruntea aplecată spre primul val ce m-a durut,
Când m-a atins c-un pic de-albastru și-apoi subit a dispărut...
Eram un embrion de vină în care viața-și făcea loc
Însămânțat din întâmplare în nebunia unui joc.
Era și dragoste prin preajmă, într-un ghioc pentru ghicit,
Destinul impregnat în genă de ursitori mi-a fost sortit...
Eu mă găsesc doar în poeme, tăcerile îmi sunt altar
În rest, alerg printre dileme călcând pe spuza unui jar,
Ce mă trezește din visare, la porți de iad unde aștept
Pedeapsa lipsei de candoare... îngenunchez și o accept...
Nu stau prea mult, mai beau din fiere și mă-mbăiez în macadam
Și din prinosul de muiere, donez satanei doar un gram...
Îmi bandajez cu foc o rană, cea mai aproape de cuvânt
Și plec pe ușa de serviciu, călcând pe-al iadului mormânt...
E birul ce-l plătesc menirii de-a poezi oricând, oricum
Și periodic trec prin iaduri pe-același fantomatic drum...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice