Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vis și înger
Dezrăstignită din ultimele raze,
ziua coboară în locașul rece
Roșul asfințit scurgându-se pe case.
E noapte. Stelele se golesc de lumini.
Nimeni, nimeni nu le culege nectarul de foc.
În băltoace lăcrimează luna
cu palidul chip trist, supt. Și varul
fardulului ei se descojește întruna.
În sala strâmbă, murdară și neagră
a tristului leagăn de orfani,
cu ochi mirați de bolta cea largă,
fetița bălaie visează.
Ea-n mii de bucați
cerul îl vede frânt și stelele
se coboară în bucăți de pâine.
Mai vede în suflet luna rotundă
ca o jimblă imensă, aburind,
și-o mâna albă, delicată, blândă,
pe creștetul ei rotund odihnind.
Dar luna dispare și stelele se sting.
Rămâne doar sala jalnică și rece
Și ochii ei de pâine mai plâng,
de stelele calde, de luna cea dulce.
Se face întuneric în tristul adăpost
și-n ochii ei mari, calzi si curați,
visul de pâine se frânge.
Se face intuneric și visul apune,
doar în sufletul ei nepământesc,
Îngerul, flămând de rugăciune,
veghează, ocrotește și plânge.
poezie
de
Gavriil Stiharul
din
Poeme creștine
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice