Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Pământul
Îndrăgit ca o mireasă, dușmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ți-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al țării noastre, pătimaș cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.
Pe sălbatica ta față cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmașă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ți să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ți-o închina.
Dunărenele întinderi, cu fântâni țipând a sete,
Adunau ursuz sămânța și iubirea de țăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Și ciulini de-a dura-n zarea veștedului bărăgan.
Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied și-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la șold.
Rupte-s blestemele astăzi și-i cu noi pământul darnic
Și de-aceea-i mângâi țărna, prins de-un aprig, viu imbold.
De aceea mi se strânge inima când văd pe-alocuri
Închircite păpușoaie, grâu-n spic purtând tăciuni.
Cum să-ngăduim neghina, nepăsarea, neștiința,
Când pământul însuși cere mult visatele-i minuni?
Cavalcade de tractoare galopeze peste câmpuri,
Înfioare-se pământul răscolit adânc de plug!
Straturi negre, nevăzute de a soarelui privire
Să-și răstoarne sub brăzdare chezășia de belșug.
De pe-acum mă-mbată-aroma caldă-a grânelor de mâine,
Și al turmelor de mâine miros bun de lapte cald.
Știu, călări pe cai, cu suliți lungi, de-ar mai trăi plăieșii,
Nu s-ar mai vedea din creasta păpușoiului înalt.
Pe întinderi dunărene, mări de galbenă lumină
Vom privi, cu legănate valuri mari de aur copt.
De pe-acum văd strașnic praznic cu hulubii de făină
Pe colacii după datini împletindu-se în opt!
poezie celebră
de
Nicolae Labiș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice