Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Treceri
Brava armie română a trecut Dunărea lată,
Ca la Grivița și Plevna să-și arate vitejia,
Căci a vrut ca să ne lase liberă, neatârnată,
Țara asta de poveste, scumpa noastră România.
Mai târziu, în vremuri grele, ghemuită în tranșee,
Sub o ploaie de obuze ce părea să o înece,
Pe la Mărășești prin preajmă, la Oituz, prin defilee,
Ea a spus cu îndârjire, "Pe-aici, neică, nu se trece!".
Și-au mai fost batalioane ce-au trecut cântând Carpații
Hotărâte să-și urmeze fără preget idealul,
Ca nimic pe lumea asta să nu mai separe frații,
Și cu jertfa lor de sânge au eliberat Ardealul.
Și ce comandanți de seamă am avut odinioară,
Ce băieți cu arma-n mână, care-au dat morții sărutul
Când au auzit comanda ce atât o așteptară:
"Bravi ostași ai țării noastre, vă ordon să treceți Prutul!".
Unde sunt acum vitejii, patrioții de-altădată?
Sigur n-au pierit cu toții, pe aici li-i rămășița
Și văzând că acum țara de stăpâni a fost trădată
Sper ca într-o zi să treacă plini de-avânt și Dâmbovița.
poezie
de
Octavian Cocoș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice