Ziua cucului (Buna Vestire)
Când iarna era pe sfârșite
și natura toată-ncolțea,
în clipe de cer blagoslovite,
pe-o rază de lumină divină,
Îngerul Gavril cobora în cetatea Galileea
și-n casa feciorei Maria intra.
Cu glas cristalin îi anunța
că va naște pe cel mai în vârstă decât ea
și Născătoare a Născătorului se va afla.
Tânăra fecioară, în simplitatea ei,
prăpastia deznădejdii și muntele mândriei
cu umilință și pioșenie a depășit
și cu voia Sa, Hristos s-a zămislit.
Ca și atunci, în vremi străbune,
azi cântă cucul al său nume,
primul cântat din acest an,
al zilelor prea sfânt sacristan.
Buna Vestire să-ți coboare-n suflet,
din gânduri și fapte bune să-ți faci buchet,
fii umil, iubitor și mărinimos
căci toate acestea, ție-ți vor fi de folos!
|
Module dinamice