Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Femeia arhetip, femeia fără timp
Într-o liniște apăsătoare,
cu privirea ațintită spre soare,
pleoapele timpului mângâind,
trăiește-o femeie atemporală,
orizonturile intangibile jinduind.
Cu pantofi albi de singurătate,
traversează cu abilitate
secole căptușite
cu copaci zidiți în imortalitate,
mestecând pâinea tranșeelor
și-mpărtind visele colinelor.
Seară de seară,
cu cenușa viselor sale vorbește,
mintea-și împinge dincolo de lună
și cu privirea unui săgetător străpunge
limitele unui cer adormit în lagună.
De câtă pâine va trebui încă să se lipsească
pentru a atinge înălțimea stelelor
evitând golul obiceiurilor?
Câtă mare va trebui să golească
cu călușul mâinilor
pentru a ajunge pacea preasfințiilor?
Când gândul nocturn o înfricoșează
precum zumzetul în stupi imobili,
închide mintea cu cheia în cufărul sorțîi
de teamă că aparatia morțîi
i-ar putea jefui bogăția amintirilor
din psalmii stabili.
Uneori, în nopțile tăcute visează.
Visează că-i muzică pe coridoarele cerului
pentru a consola plânsul apusurilor.
Ca o mamă universală care se va-ntoarce
pentru a-și alapta copiii pierduți,
femeia fără timp știe că-ntr-o zi de pace
va scrie o melodie și-o va revărsa
peste popoarele fără perspective
ce ninse vor fi de pronii milostive.
Mană deșertului va fi și apă în norii subțiri.
poezie
de
Doina-Maria Constantin
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice