Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Hoț de lacrimi
Când luna-și cobora tristețea pe pământ,
Tot căutând un loc să-ncetinească zborul,
M-ai păcălit frumos cu-o piesă-jurământ
În care ne-ndoielnic ai fost chiar regizorul.
Te-ai arătat duios, mascând un suflet fals,
Dar sinele țipa că ești un hoț de lacrimi
Și totuși m-ai vrăjit, purtându-mă în vals,
Ca mai târziu să fii izvorul meu de patimi.
În liniștea din noapte, cocoșii au trâmbițat
Vestind că va surâde curând o dimineață,
Doar eu trăiam extazul, adânc și nefardat,
Iar tu, învingătorul, erai un sloi de gheață.
Desprinsă de himeră și cuibul cu șopârle,
De teatrul foarte prost și rolul de dublură,
Sunt liberă ca vântul ce biciul își azvârle
Peste suflarea vorbei plină de fum și zgură.
Ești oarecum mirat, căci scena pare ruptă,
N-ai replica la tine, iar piesa-i ordinară,
O umbră te împinge spre coborâre abruptă,
Strivind butaforia din viața ta de-ocară.
poezie
de
Rodica Constantinescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice