Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Sonetul 132
Mi-e drag de ochii tăi, le simt privirea
Atunci când tu mă chinui nefiresc,
Cerniți cum sunt, jelesc amar iubirea
Și-n suferință mă compătimesc.
Dar nici măcar al dimineții soare
Pe cerul gri nu e mai luminat,
Nici steaua serii nu-i mai lucitoare
După apus, când s-a întunecat,
Decât e ochiul tău care jelește;
O! Dac-ar fi și inima la fel
Să mă bocească, c-așa slava-ți crește,
Să-ți fie milă de-un amic fidel,
Eu aș jura că negrul e frumos
Și că-i urât tot ce e luminos.
poezie
de
William Shakespeare
, traducere de
Octavian Cocoș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice