Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Destine
Vorbiți în gura mare,
ne arătați destine,
cu prea multă emfază
vă dați învățători,
ieșiți pe sticlă seara,
vorbiți fără rușine,
ne explicați ce-i viața,
cum trebuie să mori.
Aveți păreri vetuste,
culese pe-apucate,
le exersați cu alții,
zicând că-s de la voi,
însă o știm cu toții,
cândva au fost furate,
servindu-le patetic,
pretindeți că sunt noi.
Din vorba voastră seacă
se nasc idei absurde,
iar proștii le adoptă
și le susțin cu sârg,
în mintea lor săracă
sunt libere să zburde,
le-auzi când mergi la piață
sau de te plimbi în târg.
Idei fără valoare
din minți împotmolite
în mlaștini de prostie,
din care zilnic cresc,
aduse pe ecrane
pentru a fi servite
ca să ascundă jalnic
ce-i simplu și firesc.
Iar cei care încearcă
lumină să aprindă
în sufletele voastre,
târâte în noroi,
cu argumente false
sortiți sunt la osândă,
prostia să triumfe
și bezna peste voi.
poezie
de
Corneliu Neagu
din
Cunoașterea de sine
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice