Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Constructorul de poduri
Un bătrân mergând pe un drum singuratic
Ajunge în ceasul asfințitului rece și gri, tomnatic,
La prăpastia adâncă a unui râu cu vadul lat,
El a traversat în lumina amurgului, săracă,
Fără teamă șuvoiul umflat și apa lui buiacă;
Dar, odată-ajuns dincolo, s-a-întors și s-a apucat
Să dureze-un pod pentru-a lega un mal de celălalt.
" Bătrâne," i-a spus un trecător, " poți oare să-mi explici
De ce-ți pierzi timpul și puterea trudind atât aici?
Călătoria ta se va sfârși curând-curând, oricum
Tu nu vei mai călca a doua oară pe-acest drum;
Ai traversat deja prăpastia adâncă a râului cu vadul lat,
De ce zidești acest pod când răcoarea serii tocmai s-a lăsat?"
Bătrânul l-a privit ridicând din pământ capul nins;
"Prietene, pe urmele mele pășește, întins,
Azi un tinerel fără experiență," a zis,
"Iar el trebuie să treacă peste-acest abis.
Pentru mine prăpastia a fost un obstacol ușor de-înfrânt,
Dar tânărului cu păr bălai i-ar putea deveni mormânt;
Iar el trebuie la apus să treacă vadul, venind pe-același drum;
Prietene, pentru el construiesc acest pod acum!"
poezie
de
Will Allen Dromgoole
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice