Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Antipoem, mie, ție, lor
Știi câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
și câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?
Știi câtă ploaie
a-îmbătat țărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
și emoții flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?
Știi? Și nonsensul
ne părea c-avea culori
cu mult mai multe
ca un parc de flori
ca o grădină-n
colț de paradis
în care visul
nu e interzis.
Știi vântul cum
picta cu serenade
și într-o mie una-înfiorate șoapte
ne preschimba
tăceri îndurerate
din miez de zori
până târziu în noapte?
Știi mâinile cum
orchestrau slove nescrise
când Luna-n dar
ne oferise
un pergament
de stele luminat
cu antetul de destin
greu încercat?
Știi? Dumnezeu ne-a adunat singurătatea
dar șansa
ne-a uimit intensitatea
încât de dragoste
eram intimidați
când El ne binecuvânta: Gustați!
Știți ori nu știți?
Prea renunțăm la noi
cu ochii-înlăcrimați
de ploi
cu arse mâini de dor
și dezmierdare
cu inima urlând a-îndepărtare!
Știți câte toamne
au trecut de când
vă rog să nu mai
renunțați plângând
la dreptul de-a iubi
și-a fi dorit
de-acel ce-n suflet
și-n nedeslușit
Cu duioșie și-acceptare
(v)a citit?!
octombrie 2020
poezie
de
Iolanda Șerban
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice