Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Lângă leagăn
Dormi acum, odorul mamei,
Dormi că ești pe prag,
Strânse-n aripa năframei
Flori de rug ți-am pus, din vale
Roșii strămături de bete,
Să fii drag așa la fete,
Cum ești drag măicuței tale,
Dragul mamei, drag.
Ieri pe când cântau cocoșii,
Peste piept ți-am pus
La cămașă panglici roșii,
De deochi, ca el să piară
Unde spaime-l înspăimântă
Și cocoșii-n zori nu-i cântă
Să rămâi curat, ca fața
Soarelui de sus.
Dormi în pace și te scoală
Tânăr plugărel!
Azi prin somn mi-ai râs în poală
Și te-am dus plângând sub cruce.
Maica Domnului când vine
Pune-o mână peste tine,
Măr de aur ea-ți aduce
Să te joci cu el.
Nouă luni în zori, pe rouă,
Tot ți-am descântat,
Joi curate, alte nouă
Să ai inimă curată
Și să fii păzit de ele,
Șapte stele, logostele
Fie-ți scrise-n cer și-o fată
Mândră de-mpărat.
M-am rugat de ursitoare
Pentru capul tău,
S-odrăslești, ca rupt din soare,
Toată lumea să te placă;
Dar nici fapt și pus-din-ură,
Nici un fel de-aruncătură,
Nici un farmec să nu-ți facă
Nici un rău.
Dormi, plugarul meu, în pace,
Scumpul meu odor!
Mare-al mamei, te vei face;
Să te văd cu noi la masă,
Și-alergând cu drag pe luncă
După tatăl tău la muncă,
Tânăr voinicel, prin casă
Mamei de-ajutor!
Uite-l ici și-ntr-altă parte,
Ochii-n cap îi fug;
Îl trimiți și-i și departe
S-aduci poala cu surcele.
Ș-aduci apa cu cofița,
Tatei să-i deschizi portița
Când se-ntoarce, frânt de trudă
Seara de la plug!
O, de te-aș vedea eu mare,
Să mă duc și eu
La amiază cu demâncare
Unde-ți fi, la plug, la coasă!
Să-mi ochesc atunci la horă
Dintre-atâtea fete-o noră
Dormi și crești, și fă-te mare
Plugărașul meu!
poezie celebră
de
George Coșbuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice