Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Când se naște poezia, ca o doină-n pânza iei...
De beția poeziei și de freamătul pădurii
N-am să scap o veșnicie,-mi va rămâne-n cerul gurii
Gustu-acela de departe, ce în trup mi se strecoară,
Ca un ieri cu fremătarea fricilor de primăvară,
Când mă răscolește versul, ca un vierme de mătase
Și poemele se-ncuibă pe sub piele și în oase.
E-o durere-atât de dulce, când o rimă, carnea-mi frânge
Că îmi cântă-n ochi zăpada, înroșindu-se de sânge.
Ce delir valsează-n mine, cu extazul nebuniei
Când se naște poezia, ca o doină-n pânza iei!
Plânge frunza de mesteacăn, ce atinge ceru-n grabă
Și răspund numai în versuri, ploii care mă întreabă,
Cum și unde-și cerne muza mierea în cuvinte-alese
Și de ce se lasă ele, doar de gura mea, culese?
Poate-n lacrima tăcerii, a-ncolțit un bob de vină
Și-au înmugurit cuvinte în albastrul din lumină.
De albastrul poeziei și de verdele pădurii
N-am să mă mai satur, Doamne, doar să mi le-nghită furii.
Și blestem pe Tisiphona, pe Alecto și Megera,
Să le moară șerpii-n plete, ciugulindu-le acera...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice