Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mă ceartă toamna...
Se mistuie în mine zeci de toamne
Ca un ecou din vremuri ancestrale
Venind, intransigent, să mă condamne
Că scutur ale anilor petale,
Apoi le-ngrop, zâmbind copilărește
Într-un album cu foi de catifea
Din care, inocentă, îmi zâmbește
Fetița cu ochi mari de peruzea.
Mai scotocesc, un pic înfrigurată,
Fotografii... iar un surâs fugar,
Privind adolescenta de-altădată,
Tresare într-un colț de calendar.
Și lacrimi reci în ochii mei se-adună,
Mă năpădesc duioase amintiri
Privind pe Mama, ce-o țineam de mână
În curtea cu nostalgici trandafiri.
Citesc, din altă poză, bucuria
Femeii, cu visarea logodită,
Ce-a regăsit, în ea, copilăria
Prin pruncul ce o face fericită.
Plângând, resimt durerea nesfârșită
Din clipa când Părinții au plecat
Către imensitatea infinită
Iar, pe pământ, doar crucea au lăsat.
Se contopesc tristețea, bucuria,
Momente grele, clipe de magie,
Extaz și chin găsindu-și armonia
Într-un destin scriind o elegie.
Dar nu-nțeleg de ce mă ceartă toamna
Când anii mei doar ei îi aparțin
Până atunci când voi valsa cu iarna
Și voi pleca... puțin câte puțin...
poezie
de
Marilena Răghinaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice