Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mai vie ca apa
Eu vin din tăcerea,
în care, doar Luna
Îmi scrie cu vise
și stele, postuma,
Și vin din tăcerea
în care, luceferi
Se-așează pe umeri,
să poți să-ți acoperi
Și trupul; și umbra;
și mintea discretă,
Pe tine, cea simplă.
Nicicând, o cochetă.
Eu sunt tot aceeași,
niciodată la fel,
Mai lină ca apa,
ce'n traiectu-i rebel
Tot sapă(și sapă)
într-un mal de cuvinte
Să-și poarte izvor,
mai presus de pendinte,
Și-alină-însetare
și dorul de-agape,
Nicicând prea departe,
nicicând prea aproape.
Eu vin de niciunde
și mă-ndrept nicăieri,
Sunt infima lumină,
'ntr-un coș de poveri,
Port sandale de zlac
cu barete de vânt
Ce au talpă de rouă,
îndestul pre pământ
Am merinde să dau,
și merinde să țin,
Cât, cu-aducere-aminte,
mă rog și închin.
Amintirea mi-e casă;
și pat; și condei,
Cu speranța, că'n toate,
se află temei
Că abisul e valea,
în care cobori,
Cât să capeți elan,
ca să mângâi alți nori.
Și, că-n capăt de sfori,
este tot Dumnezeu
Ce împarte cu rost.
Când mai bine, când greu.
Nu mi-i sete de damnă,
nu mi-i foame de frig,
Vreau tăcerea-n cuvinte
să mai știu, să mai strig,
Cât (mai vie ca apa)
din iubire-mi fac dig!
poezie
de
Iolanda Șerban
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice