Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ursitoarele
Stau nevăzute, și-n graiul păstorilor
murmură cântec de leagăn. Dar când
Patria însăși se naște și-aceasta
întruna se-ntâmplă, și-n taină
ce fel de limbă vorbesc Ursitoarele?
Miezul e-n fruct, și gustării menit;
sâmburii, însă, țărânii: căci numai
atunci voievod care-și ține
țara și oamenii-n crengi, ridica-se-va
tânărul pom. Tot așa, când vorbim,
carnea cuvintelor noastre-i plăcere,
se mistuie-n gură. Dar cine,
spuneți-mi! zvârle în țarină sâmburii
limbii să crească un grai mai curat,
singurul care, rostit, primenește,
și ține-n rostire poporul?
Cel ce sădește uda-va cu lacrimă.
Nu orice lacrimă însă va fi
stingere-a lacrimei: numai Poeții,
când plâng, ne răscumpără plânsul.
Mume, voi suflet de neguri al mamelor!
voi ce-auziți când atât de adânc
bubuie timpul, că-n voi e tăcere
pe cei ce-ntr-o limbă virgină
schimbă grăind ale Patriei scutece,
dați, Măsuratelor! verbului lor,
celui de sânge și foc, bunătate,
să-i pară poporului cântec.
poezie celebră
de
Ștefan Augustin Doinaș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice