Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Din mine te-ai născut mirare
Iubita mea cu păr de foc,
În trupul meu o lume plânge
Și-n brațe, peste lumi, te-aș strânge,
Să punem haosul la loc.
Pare ciudat. Pare fatal,
E ca și cum lipsesc perfuzii
Prin care să-nghițim confuzii
Și-un ultim argument mortal.
Am rupt din trup un anotimp,
Știi că-ți spuneam cum pier speranțe,
Noi suntem marile restanțe
Uitate la un colț de timp.
Atâtea griji te-au luat la rost,
Atâtea drame-mi dau târcoale,
Iar paranteze abisale
Încă-și cer dreptul de-a fi fost.
Nici n-am plantat, nici nu am strâns,
Dar să nu zaci ca-ntr-o uitare,
Din mine te-ai născut mirare,
Iar eu mirându-mă am plâns.
Și câte jocuri de noroc
Am inventat prin mari concesii,
Prin ipoteze, prin impresii,
Iubita mea cu păr de foc.
Mă doare-un dor scăpat din ham,
Un alt blestem e sindrofie,
A fi învață să mai fie
Și tu mă ai. Și eu te am.
poezie
de
Cristian Lisandru
din
Volumul "Numele tău ca o întrebare..."
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice