Căsnicia domnului Cui ...
Domnul Cui dorind să se însoare
Aș putea să fac cu voi prinsoare,
Că mireasa hărăzită lui,
O să fie-o domnișoară Cui.
Din aceeași clasă socială,
Mă gândeam că nu-ncape-ndoială.
Dar așa cum ne e scrisă soarta,
Își găsi neașteptat consoarta.
Pe un raft uitat, din magazie,
S-a trezit din dulcea-i reverie,
Când zări un drăcușor de țintă,
Descendentă din aceeași gintă.
El simți cum gura-i se usucă...
Cu-o așa zvârlugă de fătucă,
Hotărât, n-a vrut să mai testeze
Și caiele, șaibe, pioneze.
Îi plăceau duduile minione
Și cu chip angelic de madone.
Însă ținta ce-i ieșise-n cale
Îi trezise poftele carnale.
Dintr-un foc a fost făcut pilaf
Și privea la dânsa, rămas paf.
Cântărind iubirea cum să-i spuie,
I-a luat un coș cu flori de cuie.
Și precum în târg se tot aude,
Au plecat o lună în Bermude.
De pe-atunci, tot natul șușotește,
Cum în toiul nopții, nașul Clește,
Sare cam săptămânal pârleazul;
Însă nu e ăsta-ntreg necazul...
Spun vecinii, că din primul an,
Calcă strâmb și cu popa Ciocan.
Dragii mei, să vă dau vestea bună:
Căsnicia asta merge strună...
Doamna Cui, fosta duduie Țintă,
Știe orice zvon să îl dezmintă.
Domnul Cui, cum este tot bărbatul,
Nici habar n-avea că-l râde satul.
O morală-aș vrea să vă propun:
La iubire nimeni nu-i imun...
|
Module dinamice