Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Suflet arestat
Veniți să-l judecați! Are zăbrele!
Mi-e sufletul în temniță închis!
Râzând, i-am pus cătușele prea grele,
De ale sale fapte m-am dezis.
Tăios l-am acuzat, prea des plângea
Pentru orice făptură trăitoare
Pe-acest pământ. Mâhnirea îl durea
De era om... sau animal... sau floare.
Că e prea trist, adesea îi spuneam...
Visam să râd cu el... sau să dansăm.
Însă și-n bucurie ne mințeam
Când el voia atât doar: să visăm.
Nu mă lăsa să-i uit pe-ai mei părinți,
Care demult spre Ceruri au plecat,
Mi-i amintea cu lacrime fierbinți...
Off! Nu era vreodată împăcat!
Nu îmi zicea s-alung în nepăsare
Iubiri pierdute, care m-au rănit
Dar mi-amintea, cu slove curgătoare
Din dragoste, ce mult a suferit.
Mă îndemna s-aștern pe o hârtie
Tot ce dorea, visa, iubea, credea.
Dictându-mi, îmi spunea că-s poezie
Vorbele înșirate la cafea.
Spera că îi voi fi mereu supusă,
Că-l voi lăsa oricând să îmi dicteze.
I-am arătat că nu mai sunt dispusă
Ca, după al său plac, să mă trateze.
L-am arestat acum și nu mai poate
Să mai pătrundă-n ale mele gânduri
Nu i-am lăsat vreun drept la libertate!
Și totuși... cine-a scris aceste rânduri?
poezie
de
Marilena Răghinaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice