Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
«Cu privire la metodă». Pentru ca ceva să poată fi numit metodă, trebuie să fie un procedeu după principii. Metoda care domină acum în această ramură de cercetare a naturii poate fi divizată în metodă «naturalistă» și metodă «științifică». «Naturalistul» rațiunii pure ia ca principiu că prin rațiunea comună, fără știință (pe care el o numește rațiune sănătoasă), se poate realiza mai mult în chestiunile cele mai înalte, care constituie problema metafizicii, decât prin speculație. El afirmă deci că mărimea și depărtarea Lunii pot fi determinate cu ochiul mai sigur decât pe cale indirectă, matematica. Este o simplă misologie, redusă la principii, și ceea ce este absurd e neglijarea tuturor mijloacelor tehnice, lăudată ca o metodă proprie, pentru a extinde cunoașterea noastră. Căci în ceea ce privește pe cei ce sunt naturaliști, din lipsa unor vederi mai ample, ei nu pot fi acuzați cu temei de nici o vină. Ei urmează rațiunea comună, fără a se lăuda cu ignoranța lor, ca o metodă care ar conține secretul de a scoate adevărul din fântâna adâncă a lui Democrit. «Quod sapio, satis est mihi, non ego curo, esse quod Arcesilas aerumnosique Solones», versurile lui Persius constituie deviza lor, cu care pot trăi mulțumiți și demni de aprobare, fără a se îngriji de știință, nici a încurca treburile ei.
Immanuel Kant
în
Critica rațiunii pure
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice