Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Primăvară egoistă
De fiecare Paște, e-o altă primăvară-
N-o recunosc în verde și nici în rogvaiv.
O caut înăuntru, mai răscolesc pe-afară,
Dar ea își schimbă straiul, fără nici un motiv.
O dată-i prea târzie și în tăceri se-ascunde,
Pe sub zăpezi așteaptă să ne rugăm de ea
Și doar în file albe de calendar pătrunde,
Dar să-și arate nurii, prin luncă, nici că vrea.
Iar uneori gonește zăpezile, nebuna
Și se insinuează-n decembrie, cu flori,
Nu-i pasă că va ninge și-i va-ngheța cununa-
Ea cântă și dansează în prag de sărbători.
Oricum ar fi, oriunde și-oricând, ea ne surprinde
Cu-atâta frumusețe, că uneori, aș vrea,
Să am mai multe brațe, pe toată, s-o pot prinde
Și s-o lipesc de mine și de tristețea mea.
Dar știu că-i schimbătoare și neastâmpărată,
Nu stă-ntr-un loc și pleacă fără, măcar, să-și ia
Adio de la mine. Și cred că-i vinovată,
Că nu mă ia-n bagaje, să plec și eu cu ea...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice