Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Un șal negru în fiecare fado
Urmele vizibile-ale vânatului, seara alunecând brusc în gri.
Strada se strecoară prin femeia care se strânge-n șalul negru.
Ea tocmai s-a oprit, oftând după iubirea ei, vreau să spun pentru
întoarcerea lui. Acum când numai șalul se înfășoară-n juru-i,
ea atârnă de balamalele negre-ale nopții. Azi, ieri sau mai înainte
își picurau afinele căldura dulceții lor suculente? Sau poate mâine!?
Orele vor duce departe de perna albă-acel fruct devenit umbră,
cu un tren local sau cu un nenorocit, înfierbântat, Mercedes-Benz:
oricum, sfârșitul iubirii le este indiferent paietelor sau diamantelor,
pentru că doar o anume strălucire a ochilor poate povesti despre
anotimpurile sufletelor noastre. Ar fi putut avea o adolescentă
fără șal, altă floare-n locul lalelei, dar tot ce a făcut a fost să moară
pe un pat de spital: după ce a trecut prin atâtea paturi,
acum e acoperit doar de-un cearșaf.
Doar memoria mai poate-încălzi viața cuiva, ca un pahar de lapte,
poftim, bea măcar un pic. Cine și-ar fi putut imagina
acele nopți toride, mâinile lui alunecând peste ea
ca un vin catifelat lipindu-se pe gura unui pahar.
Femeia uită să-și grăbească pașii, pentru că trupul știe
că nimeni n-o așteaptă, iar casa nu mai este casa ei. Ea evită
toate cuvintele de consolare. Să pășești pe alee și să descoperi că
aceasta se afundă în ea însăși, pentru că toate cărările duc în mlaștina
durerii ei de nelecuit. Într-un șal care nu ține de cald.
Mai târziu, se gândește tipul de la balconul de sus, mai târziu.
După ce va trece furtuna pun sigur mâna pe ea, iar el salivează
chiar în noaptea aceea în care suferința a făcut-o impenetrabilă.
poezie
de
Rosa Alice Branco
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice