Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Invoc ploaia de flori
Când sufletu-mi incandescent de dubii
zboară printre misterele de foc
și lamele roșii rănesc orice surâs în dodii,
purced în voiajul sinelui prin Țara de Foc,
în timp făr'de timp, pierdute corăbii.
De pe fețe înfricoșate,
apa divină îndepărtează
perverse noroaie atoate,
și de-ndat' mă transform în verde sfârlează.
Ca un copil ce privește viitorul plângând,
sting timpul, invoc ploaia de flori,
în nefericire să nu ne lase murind,
ci viața să schimbăm în calde culori.
Ajung apoi acolo, apostolește,
unde în cânturi îndulcite de speranțe,
fiecare destin se întâlnește.
Simt încă parfumul petalelor salvate,
ființa-mi radiază din nou de dorințe uitate.
Cu piciorul ating capătul de drum,
cu brațe verzi, spice de lumină culeg,
grijulie le ascund în pumn,
pâini pentru suflete voi face ca un bun strateg...
*
La masa bogată cu drag vă invit,
când sufletu-i sătul, putem zbura spre infinit!
poezie
de
Doina-Maria Constantin
din
Continuum
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice