Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Urcând pe muntele Silven
Dau din cap, aprobând propria umbră, și-împing,
În tăcerea cu miros de rășină,
Un munte din ce în ce mai jos.
Printre picioare, sclipește-un lac pe fundal castaniu, stâncos,
Hârtie ondulată-n argint, înconjurat de-un brâu de rugină.
NU strigă pămânii mei;
Dar acest pisc trebuie-împins tot mai jos, într-o sforțare-aprigă.
Parohiile din vale devin insignifiante. Parohia mea este
Această stâncă,-acest smoc de iarbă,-aceste pietre-albicioase
Și-acești mușchi ai mei, arși de crampe, și-aceste oase.
Strâng în gheare-acel orizont fulgerând pe creste.
Și, deodată,
Umbra mea se-îndepărtează, ca un tren pe calea ferată.
poezie clasică
de
Norman MacCaig
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice