Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Hrana iubirii
Ce-ai vrea iubite să mănânci la cină
Carne prăjită, mazăre, croasante
O supă cu legume din grădină
Ori ale mele buze apetisante?
Sau poate îți dorești ceva cu sos
Picant, așa cum gustul tău adoră?
Însă oricât ar fi el de gustos
Nu-ți cade bine la această oră.
Poate o bere, un pahar cu vin
Și un coniac să meargă la mâncare?
Însă pe urmă nu vreau să te țin
Și să te duc devreme la culcare.
Dar eu sunt dulce și am trupul fin
Și-s hrănitoare precum o alună
Iar dacă-n blender mă agiți puțin
Obții o mâncărică foarte bună.
Așa că o să ai hrană din plin
Să nu te-aud că zici că ai răbdat
Fiindcă o să te saturi pe deplin
Atunci când o să stai cu mine-n pat.
poezie
de
Ernestine Northover
, traducere de
Octavian Cocoș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice