Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
De ziua râsului - Cucul și pupăza
(fabulă umoristică)
Trece vântu-n adiere, freamătă bătrânul nuc,
Sus pe-o creangă, în frunziș, la răcoare stă un cuc,
Pupăza îl vede-ndată și se-apropie de el
Cu gândul să-l ischitească și să-l provoace nițel.
-Vecino, n-am să te laud, nu prea te văd serioasă,
Umbli brambura prin pomi, nu te-ntorci devreme-acasă,
Nu ești pasăre de târlă, intri des în combinații,
Îți place la tăvăleală, te-arunci în brațe la alții.
-Ce să fac și eu, vecine, trebuie să mă descurc,
Să câștig și eu o pâine trebuie să mă încurc.,
E normal ceea ce fac, e o meserie veche,
Nu-mi pasă că-mi faci morală, asta-i floare la ureche.
La margine de răzoare clienții m-așteaptă-n șir,
Mulți veniți din depărtare în cuibar cu covilTIR,
Am găsit ofertă bună, nu duc lipsă de fazani,
Cum încep să dau din gură, cum îi răcoresc de bani,
- Nu te-ai gândit niciodată că-ntr-o zi ai s-o pățești?
Vin sticleți să te-amendeze, bani nu ai să le plătești,
Îți iau fulgii de pe tine și atunci precum se știe
Te apucă de-o aripă și te-aruncă-n colivie.
-Eu nu-mi fac deloc probleme, ba, știu cum să mă feresc,
Îi învârt pe după deget până când îi amețesc,
Tac din gură, stau cuminte, de vor folosi bastonul
Îmi expun copanu-ndată și le crește neuronul..
De le-arăt și altceva parcă-i văd cum se înmoaie,
Nu mișcă, nu mai vorbesc, stau cuminți ca o potaie,
Se uită cu jind la mine, m-ar trânti și la pământ,
Pe toți am să-i bag în boală, nu mai știu ai cui mai sunt.
-Vezi un lac în depărtare, înspre marginea de sat?
Stăpânul lui e un pește, un afacerist versat,
De lucru îți va găsi, viitor îți va așterne,
Te trimite-n alte țări să lucrezi și la externe.
-Habar n-ai, nu știi nimic, situația e gravă,
Dac-am să mă duc la el, sigur am s-ajung o sclavă,
Să fiu liberă, să zbor, cu greu găsesc o portiță,
Mă muncește de-mi merg fulgii, vai și-amar de-a mea târtiță.
S-a întors la cuibul ei pupăza aproape goală,
N-o mai căutați niciunde că morala-i imorală.
fabulă
de
Nicolae Matei
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice