Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Feerie
Trece-un cal înaripat
Prin fața casei mele,
Tropăind și galopând
Și alb precum e neaua,
Destrămându-mi
Somnul dulce
Și visele rebele...
Se oprește și-așteaptă,
Parcă, să-i pun șeaua...
Pegas m-ar purta
Spre Parnas,
Spre cetatea
Mult visată,-a poeziei...
"Încă nu pleca,
Mai stai..."
Îmi șoptește, dulce, un glas,
"Poți uita condeiul,
Verdele câmpiei?...
Coala albă,
Cuvintele mirifice,
Așteptând
Să le șlefuiești?...
Mi-ai promis
Șirag de mărgele
Și de diamante,
Și coroniță
Din mărgăritate...
Prințul meu din povești,
Nu mai ești?...
Îmi spuneai,
Când mă-mbrățișai
Și mă sărutai,
Că-ți sunt prințesă,
Și că, fermecătoare
Mireasă
Ai să mă faci...
Poți uita Citadela iubirii
Și câmpul cu maci?...
Ai uitat
Că pe Dealul Golgotei,
Mântuitorul
A fost răstignit?..."
O, suflete rătăcit,
Îți dorești Paradisul,
Dar câte imnuri
Înălțate iubirii,
Mai ai de brodat?...
Și câte poeme,
Dăruite ofrandă,
Dumnezeirii?...
Fermecat, ca-n transă,
Ies în curtea largă,
Mă-ncântă iarba crudă,
Ca iedera împletită
Pe zidurile
Unei cetăți,
Și cocoșii bezmetici,
Care-ncep să spargă
Tăcerile fragile,
În mii de bucăți...
Ca-ntr-o poveste admir,
Parcă vrăjit,
Stoluri de păsări ciripind,
Care-ncep să zboare,
Fermecat de scipirea
Stropilor de rouă,
Precum diamantele,
Sub sărutul fierbinte
Al primelor
Raze de soare...
Și iubita mea,
Alergând sprintenă,
Ca o gazelă,
Desculță,
Prin câmpul cu maci...
Te-ncântă, suflete,
De feeria și măreția
Dumnezeirii,
Privește
Și taci!...
poezie
de
Ion Duduveică
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice