Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Asta-i viața mea, pare să spună frunza...
Asta-i viața mea, pare să spună frunza
care cade de pe ram
sau piatra care se rostogolește de pe deal. tât: fără o credință
în fața căreia trebuie să te-închini sau să o contești,
fără muzica sferelor perfecte,
fără un cer explodând în flăcări.
Sub tălpile mele, viitoarea cenușă
care se va așterne la distracția finală,
penultima blasfemie;
toate luminile se vor stinge,
iar pe armăsarul talazurilor
va veni un pește de cobalt
să muște fără a ține seama de sex sau de pleoape.
Frunza cade în felul ei,
așa cum și piatra cade în felul ei,
dar numai cineva cu mâini
descoperă moliciunea cărnii
și duritatea oaselor.
Acesta este adevărul: nici un om nu este vizibil.
Ziua ajunge la sfârșit,
gura ține post la hotarele sării,
într-o aparentă sănătate, renunțare și răutate;
doar lipsa de voință e cea care stăruie:
ulei rânced, nefolosit vreodată.
poezie
de
Carlos Barbarito
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice