Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vis de iarnă nedumerit
Totul în jur era ireal de cunoscut;
Simțeam o atingere ușoară pe obraz,
Sufletul meu părea un nou născut
În liniștea ce se oglindea în extaz.
Cu ochi scânteietori, o tânără florăreasă
Înfrățea diamante pe ramurile salciei
Și îmbrăca omuleți în rochii de mireasă
Punându-le în priviri ambiția veșniciei.
Cu suflul puternic al plămânilor săi uriași,
Vântul lega maluri devenindu-mi complice;
Desenam pe lacul morii arabescuri de pași
Din care se zămisleau infățișări mitologice.
Multiplicam statura-mi fragedă prin nămeți;
Sub trupul fierbinte, încet, zăpada se topea.
Comparam urmele cu umbra plopilor semeți
Încercând să le cântăresc vârsta și înălțimea.
Săniuța din feericul vis se poticnește deodată;
În geana dimineții, despic zarea albastră cu privirea:
S-a cam stricat mașinăria zăpezilor de altădată!
Izvorul iernilor frumoase îmi inundă amintirea.
Când părul ține de iarnă s-amintească
Și câmpul nu-i înveșmântat în dalbul fior,
Zăpada rămâne acea dorință sufletească
Ce nu moare niciodată-n universul interior.
poezie
de
Costel Avrămescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice