Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Oceanul iubirii
Lângă ocean ea stă cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin și-apoi cum pleacă toate
Privind la pescărușii care în zbor plutesc
Privind la doi iubiți cum mâinile-și unesc.
Privind cum iahturi vin grăbite de pe drum
Și singură dorindu-și să nu mai fie acum
Pantofii ea și-i scoate, fără ciorapi pășește
Respiră adânc și luna cu ochii o privește.
Dar el este acolo și pe furiș o vede
Cum lucrurile-și strânge și-n noapte-apoi se pierde.
Acesta e bărbatul cu mâinile lăsate
Privind cum valuri vin și-apoi cum pleacă toate
Pe care ea adesea și fără echivoc
L-a tot văzut în vise cum stă în acel loc.
Și lângă el se duce și mâinile își țin
Stând pe nisipul rece și albicios și fin.
"Știam că o să vii", "și eu știam de-acasă",
Apoi tăcuți așteaptă ca soarele să iasă.
Niciunul nu e singur și nici nu se mai teme
Căci în această noapte iubirea o să-i cheme.
Când vor să fie singuri, unii se duc pe plajă
Se plimbă, adună pietre sau scoici cuprinși de vrajă
Alții vor alinare, o mână să ofere
Precum aceștia doi, căci asta-nseamnă avere.
Deci dacă noaptea singur pe țărmul nisipos
Te plimbi și cauți chipul acela luminos
Fie ca cineva de mână să te-apuce
Și să te ducă-n pragul iubirii ce seduce.
poezie
de
Karen Gorringe
, traducere de
Octavian Cocoș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice