Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Când iubirile...
Când mor iubirile pe rug, cenușa ca un tăvălug îmi treieră albastrul
Și mă târăsc înspre chilii, suspin cuprins în cochilii, spre Daniil Sihastrul.
Cu ochii scrijelesc pe cer, cu flămânziri de rinocer, blesteme infantile
Și le arunc pe-un curcubeu, cu stângăcia unui zeu, cu gusturi mercantile.
Când mor iubirile în noi, rămân copaci cu umeri goi, cu ramuri-brațe nude
Și plâng pădurile de dor, într-un străin și gol decor și nimeni nu le-aude.
Lăstunii se lovesc de nori, cu lacrima la cingători și îngroziți cocorii
Se-ntorc din drum rătăcitori, orfani de zboruri și culori, pe drumurile sării.
Când mor iubirile în vers, mai moare înc-un univers parnasian. Poeme
Își fac seppuku, solidar, (ca într-un ritual barbar), cu muza care geme.
Cortegiul macilor striviți, de neiubire adormiți, sub cnut, împinși din spate
Însângerează un decor, în care-aproape mă strecor, de-atâtea nepăcate...
Când mor iubirile-n amurg, din ochii-albaștri, vise curg, spre-oceane de tăcere,
Sub felinare, pași târzii, mai calcă peste poezii, cu moartea în artere...
Eu îmi iau inima în mâini, s-o pun în miezul unei pâini și s-o împart de Paște,
Când, poate-n azima de grâu, din al dumnezeirii râu, iubirea va renaște...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice