Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ora de vizită
Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene și verzi.
Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator și dispare
în direcția raiului.
Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.
Infirmierele calcă grațios și eficient,
aici, jos, sus și acolo,
taliile lor subțiri susținând
miraculos poverile
de dureri și-atât de
multe morți, ochii lor
sunt încă limpezi după
ce au spus de-atâtea ori adio.
Salonul 7. Ea zace
într-o peșteră de uitare.
O mână ofilită
tremură pe-o margine de pat. Ochii se mișcă
în spatele pleoapelor prea grele
pentru a se mai ridica. Pe un braț refuzat
de culoare e înfipt un colț de sticlă,
nu mușcând, ci hrănind.
Iar între mine și ea distanța
se micșorează până când încetează să existe,
dar distanța provocată de durere nu poate fi diminuată,
nici de ea, nici de mine.
Surâde un pic din peștera ei albă
la această figură întunecată
care, stângace, se ridică
prin valurile sonore ale unui clopoțel
și care, stângace, se stinge, din ce în ce mai palidă,
nu mai mică, lăsând în urmă doar
niște cărți, cărți care nu vor fi citite,
și fructe neroditoare.
poezie clasică
de
Norman MacCaig
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice