Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Să nu-mi fie dor
O parte din mine ești tu, iubita mea fragilă!
Când mi se-ndoaie inima de nesfârșită milă,
Când mă revolt strigând apoi de-absurdă nedreptate,
Când mă trezesc cu noapte-n cap ca să le fac pe toate,
Când scot din greul așternut tălpile-nfierbântate,
Când toți acei ce te-au știut mă strigă-n pietate,
Meliodoră, alintând neîntâlnitu-ți nume,
Când râsu-ți mi-e splendoare din surâsul meu în lume,
Atunci neîndoios sunt tu, suflet de Filoftee,
Ce-n colț de Rai și-n mine stai, contur sfânt de femeie!
O parte din mine ești tu, iubitul meu, și-ți sunt spic!
Când trag îndârjită în ham, nu spun, docilă, nimic,
Când, pașnic, pe toate le iau așa precum au venit,
Când mă închid în mine, rănită de ce-am omenit,
Când ochii mi se umezesc și inima-i bulboane
De văd că omul este om, cum îți plăcea, Ioane,
Când mă aprind precum scânteia și tot ca ea mă sting,
Când în smerenie mă plec, Mâna Sfântă tind s-ating,
Atunci sunt poleită-n tu, marele suflet de Iov
E-acolo sus și-n mine e, așternut duios ostrov.
Sunt tu și tu, sunt eu cu voi, ne leagă strâns glicine,
Îmbrățișați în vioriu, stați lângă scumpul odor,
Deși plecați, nu-mi este dor, căci v-ați mutat în mine,
V-ați sfâșiat în două lumi, cumva... să nu-mi fie dor!
poezie
de
Silvia Cuzum
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice