Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Iubitului mort
Întunericul este-aruncat
Dincolo de lumină, asemeni părului
Dat pe spate, peste umăr.
Sunt singură și, e-adevărat,
Cu patru ani mai bătrână;
Asemeni scaunelor și pereților
Pe care i-am privit odată,- alături de tine, strălucind.
Nu credeam că voi fi trezită-astfel vreodată,
Orice ne-ar fi fost dat, hărăzit de soartă.
Tulpinile cresc, anul se zbate-n vânt.
Lunile vin la moartea lor, și merele se coc.
Coaja se-întinde, rădăcinele se-înfig în pământ.
Dacă ziua de mâine va fi cea din urmă zi,
Iar ziua de astăzi nu va mai conta deloc,
Să nu-ți pese, să nu-ți pese.
Faptul că s-ar putea să te uit
N-are nici o relevanță.
Eu nu voi mai cu tine încă-odată.
Ceea ce știm trebuie, chiar în clipa asta,
Eliberat de orice substanță
Și distrus, aruncat
Ca pleava-n vânt, bucată cu bucată.
Ești mort de-atâta timp
Și nu mai ai acea dorință
Pe care-o are iubita pentru cel iubit.
Iar eu sunt în viață și-n acest răstimp
Aștept tot ce-mi va fi dat și tot ce o să vină,
Părăsind tot ce s-a sfârșit.
poezie
de
Louise Bogan,1897 1970
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice