Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poem de sărbătoare (glossă)
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Când mă ating, timid, buzele tale!
Și scrie-mă poem de sărbătoare,
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Cuvinte ce rămân nemuritoare-
Un chihlimbar de-al, inimii, rășină!
Că sunt copil al verdelui nostalgic
Pierdut într-o cascadă de uitare.
Când m-ai lovit în punctul meu nevralgic
Și nu mi-ai dat răspuns la întrebare,
Am sângerat mai verde decât frunza
Ce-și strânge trupul în jurul nervurii,
Acolo-n miezu-n care plânge muza.
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!
Din picătura ploilor celeste
Am supt precum din sânul de lehuză,
Iar roua florilor de colț pe creste
Mi-a fost sărutul părintesc pe buză.
Ferestrele din cer, în ochi, deschise
Îmi sunt și-acum albastrele petale-
Aș mai rămâne-n visele promise,
Să mă hrănesc cu sevele astrale.
Să nu am anotimpuri fără soare,
Să înfloresc în fiecare clipă,
Sub genele cuprinse de mirare
Să-mi țeasă timpul încă o aripă;
Pe sub zăpezi, să nu mă știu vreodată,
Să nu m-atingă igrasia urii
Și ochii să nu-mi plângă niciodată,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii!
Și să te gust și să mă guști angelic
Ca pe-o licoare-n vas de alabastru,
Cu mir de nard în Edenul feeric
Să ungem fruntea unui cer albastru.
Și să uităm clepsidrele flămânde
Ce-și scutură nisipul în rafale!
Iubirea, sângele să ne inunde
Când mă ating, timid, buzele tale.
Duminica să cânte-n calendare,
Să se-odihnească timpul de osândă,
Să n-aibă săptămâna nici hotare
Și nici secundele să stea la pândă.
Pe-un colț de palimpsest, rămână versul
Ce-a suspinat de dor și de pudoare,
Tu-mbracă-mă cu întreg universul
Și scrie-mă poem de sărbătoare!
Să strălucesc ca zilele de vară,
Sau precum steaua eminesciană
Ce nemurirea peste timp își cară
În ''pas des deux'' cu cea bacoviană.
De goliciune nu îmi e rușine
Și nu m-apasă vreun păcat sau vină;
Îmi este, Doamne, nesperat, de bine
Să mă gătesc cu straie de lumină.
Poemu-acesta nu e ca oricare
El s-a născut ca nuferii din tină
Un dar de suflet pentru fiecare
Cu frumusețea prinsă-n rădăcină.
Rămâne-n mine ca dovadă vie
Și în uitare de-aș cădea nu doare,
Că-n el, trecutul, poate să învie
Cuvinte ce rămân nemuritoare.
Precum copacu-și lasă chihlimbarul
Din miezul din adâncuri, ca pecete,
La fel, poetu-și folosește harul
Cu frumusețe, suflete, să-mbete.
Luați din el ce vreți, sau ce vă place
Și ce vă face fruntea mai senină!
Doar știu că în poemu-acesta zace
Un chihlimbar, de-al inimii, rășină.
Un chihlimbar, de-al inimii rășină-
Cuvinte ce rămân nemuritoare.
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Și scrie-mă poem de sărbătoare!
Când mă ating, timid, buzele tale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice