Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
În pădure, ca acasă...
Locul meu, de-o viață-l caut, rătăcind ca o nebună
Printre stele,-n Carul mare și cu un picior pe lună.
Scormonesc printre vestigii de furtună în sahare
Și când ninge-n galaxie mă apropii și de soare.
Mă primește universul, când trimit gându-nainte,
Explorez orice planetă cu o ceată de cuvinte.
Dar niciuna nu-nțelege graiul dulce-al limbii mele
Și mă-ntorc, luând cu mine, pentru drum, câteva stele.
Când mi-atinge talpa goală piatra munților, pe creste
Fiecare rană-adâncă, sapă-n mine o poveste.
Și pădurea mă ascunde ca o mamă grijulie,
Firul ierbii mă adoarme într-o dulce simfonie.
Frunzele șoptesc sonete și pe frunte mi se-așază,
Să îmi fie somnul pașnic, stau nestecenii de pază.
Și copacii-și pleacă ramul, visele să-mi învelească,
Peste glezne curg rășine, goana să mi-o odihnească.
Locul meu era aproape, chiar sub ochii mei de ciută
Hăituită de neviață și de-otrava de cucută.
''Un copac fără pădure'', fără frunze, fără poame,
Însetat de seva ploii, solitar și mort de foame.
Mi-e pădurea, cât mai este, loc de-odihnă pe pământ
Și de dragul ei, poeme am să-i scriu și am să-i cânt...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice