Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
De nu te-aș fi știut!
Ți-aș răsădi un pui de gând pribeag
Pe lângă așteptările aldine,
Să-ți crească dorul, să-mi răsari mai drag,
Să nu-mi gonești urările de bine!
Ți-aș fi răspuns la setea de culori
Când te trezeai din foamea de cuvinte;
Eu te găsesc lumină, tu mă dori
Cu umbra dintr-o vară ce mă minte.
Și toamna asta m-a născut cu-n dor
De noi, de tine, de o altă lume;
Tu-mi scuturi visul, eu în vis te-ador
Și mi-ai uitat și lacrimă și nume.
Și dacă nopțile vor troieni
Iubirea ce-o ascund așa cuminte,
În noaptea ce ne știe voi veni
Să te întreb, din mine, ce ții minte?
Cum te chemam când nu erai aici,
Uitat pe altă strună de vioară!
Sau poate-mi mai ții minte sânii mici?
Dar, orice-ai spune, tot o să mă doară.
Un pui de gând pribeag mi-aș răsădi:
De nu te-aș fi știut, de nu te-aș ști!
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice