Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tot cânt iubirea
Iubirea se tot cântă, iubirea ne încântă,
În noi sălăsluiește, dar cine o descântă?
Eu, când ațâț iubirea, că asta mi-e menirea,
Provoc mereu durere și uit ce-i fericirea!
Dar ce e fericirea? E efemer cuvântul,
E șoapta de pe buze pe care-o fură vântul,
Plimbând-o ca pe-o frunză, trântind-o la pământ,
Lăsând-o nemișcată și fără legământ.
Celui ce-o scormonește, să-i fie blând amarul,
Să aibă vesel cântul, nu-l bântuie coșmarul,
Să uite de tristețe, un dor să-l toropească,
Reinventeze viața și hrana cea trupească.
Iar dacă se petrece învolburarea minții,
Faci cruce-ngândurării și onorezi părinții,
De ei te leagă-averea, profund ereditară,
Perpetuă-i sentința, dar crezi că-i prima oară.
poezie
de
Petre Prioteasa
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice