Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Leul și vulpea
Domnea în junglă, peste munți, câmpii,
Un leu imens, cu coamă mare, creață,
Și cele mai umflate fudulii
Din câte-aveau toți leii încă-n viață.
Își alungase, rând pe rând, rivalii,
Leoaicele doar el să le iubească,
Și obligă supușii lui vasalii,
De curte și palat să se-ngrijească.
O vulpe, ce muncea ca secretară,
Șireată cum sunt vulpile-n povești,
Se-apropie de dânsul într-o seară,
Spunându-i: "ce bărbat, o, sire, ești!"
Și stărui așa, lingușitoare,
În juru-i învârtindu-se mereu:
"Ce crupă și ce coadă, ce picioare,
O, ce n-aș da să-ți fiu leoaică eu!
Ești cel mai leu din sute, din o mie,
Să știi că de la curte nu mă duc
Nainte să-ți măsor o fudulie,
Că vreau s-ajungi cu ea în Guinnes book!
Vai, sire dragă, numai de-o privesc
Puțin din dos și mi se zbate cordul,
Mă lasă, așadar, s-o cântăresc
Și-n două zile-ți validez recordul!"
Ca orice rege, leul, vanitos,
Voind ca toată lumea să vorbească
De cât e de bărbat și de vânjos,
Marșă pe invitația vulpească.
Atunci șireata, pofticioasă tare,
Se-apropie cu zâmbetu-i ștrengar
Și-i smulse fudulia cea mai mare,
Cu gura, să o ducă la cântar!
Iar leul, îngrozit și siderat,
Urlă, dând frâu durerii lui și urii
Și umilit și schilod și turbat,
Se-ndepărtă în beznele pădurii.
Morala se deduce ne-ndoios:
Oricât ți-ar fi de mare "avuția",
Și-orcât ești de-ngâmfat, de vanitos,
Ascunde-ți, cât se poate, fudulia.
fabulă
de
Petru Ioan Gârda
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice