Amintirea este probabil o casă de zăpadă
A venit, iarăși, toamna, iar eu am inima descoperită și dreaptă,
îmi spuneai că sunt băietul unchilor mei
și nu cad pe
genunchi
decât atunci când picioarele mele se înmoaie
pentru aceea pe care o așteptam, de foarte mult timp,
să vie,
să steie,
descoprit este umărul ei, căci taina nu este a nimicului,
căci toate, odată, se află, sub ceruri,
și pentru că toate se află, ai mei întârzie mult, nu mai îmi cumpără ceaiuri și ierburi,
nu mai îmi cumpără viață,
și, mereu, este brumă în lume, toamnele nu se sfârșesc niciodată,
dar nici via nu cade la pământ,
dar se usucă.
și se umple de alb.
ca și oamenii. Îmi pare că, acum, cunosc toate tainele și ele mă cunosc, pe deplin, pe mine,
dar pe ea, doar a trecut pe lângă mine, era toamnă și frig,
ca acum...
toamna cred să fi trecut foarte repede,
am tras-o înspre mine și ea a început să surâdă, cu îmbobociri de zăpadă.
|
Module dinamice