Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Înserarea
(Fragment dintr-un poem)
După culmi de piatră sură când își pleacă-ncet mărirea,
Soarele sărută codrii unde doarme mânăstirea.
Între brazi feriți de vânturi, lângă zid de stâncă drept,
A durat-o-n vremuri grele domn viteaz și înțelept.
Sus, la turla care-apasă boltă grea de cărămidă,
Pe o lespede umbrită în privazul de firidă,
Slova veche, ocrotită de al vremii sfânt Visternic,
Spune leatul și domnia voievodului cucernic.
Umbra lui veghează parcă din bătrânele chilii
Prin despicătura neagră a ferestrelor pustii...
Dar acum încremenită poarta schitului rămâne,
Când coboară seara, nimeni n-o mai mișcă din țâțâne.
Vremea-i macină cu-ncetul putregaiul sub zăbrele,
Pe veriga ruginită nu mai cad lacăte grele,
Ci prielnic duhul păcii stăpânește-aici de veacuri...
Iar pe stâlpi cu zugrăveală, din înaltele cerdacuri,
Ca un semn de biruință râde veselă-n culori
Minunata strălucire a belșugului de flori.
Și-n amurgul serii calde munții Coziei s-arată
Cum își zugrăvesc pe ceruri muchea neagră și crestată,
Tot mai roșii scad în zare luminoasele văpăi,
Vălul nopții se coboară tot mai negru peste văi...
citat celebru
din
George Topîrceanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice