Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ană, mamă, unde-mi ești?
Calc pe urma umbrei tale, pe aleea cu tăceri
Înspre locul de odihnă, unde nu mai simți dureri.
Ana mea zidită-n lacrimi, poate că acum nu plângi-
Azi jelesc eu pentru tine, că în brațe nu-mi ajungi.
Dac-aș ști că stai cu îngeri, la taifas, m-aș așeza
Pe mormânt, să-ți aud glasul. Ți-aș aduce și-o cafea,
Că mi-e dor să stau cu tine și mă doare că nu ești,
Să mai stăm, ca altădată-n nopți cu lună la povești.
Ți-am aprins o lumânare și c-un fir de busuioc
Ți-am înmiresmat pământul ce te-apasă pe mijloc.
Nu dai niciun semn de-acolo, doar în vise-mi mai apari,
Îmi zâmbești cu ochii-n lacrimi și apoi, din vis, dispari.
N-a rămas nimic din tine, parcă nici n-ai fost vreodat'-
Niște poze în alb-negru și un dor nealinat.
Tot ce-ai strâns cu drag în casă, cu amprenta ta de ploi
Putrezește pe neunde într-o groapă de gunoi.
Și îngenunchez, măicuță și cu fruntea îți ating
Bolovanii și scaieții, buruieni ce tac și ning.
Știu că îți doreai grădină, trandafiri și liliac,
Sau măcar, pe brațul crucii, să îți crească un copac.
Calc pe urma umbrei tale și fac drumul înapoi
Cu păcatele grămadă-n suflet și pe umeri goi...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice