Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poate că este ceasul
Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară
Din arbori toată frunza ce-a fost și strălucit,
Să ne privim trecutul în față, liniștit,
Când urma lui de umbră începe să ne doară.
Și, fără umilință și fără de mândrie,
Să ne-amintim în noapte de noi, din fir în fir,
Și să privim zigzagul, pe stânci, de tibișir,
În care-și puse pasul fragila mărturie.
O zi mărunți, o noapte aprinși cu foc de aștri,
Când răstigniți, când slobozi și mari și-adesea mici,
Păstori de crizanteme, profeți pentru furnici,
Deasupră-ne vulturii pluteau în cer albaștri.
Și de ni-s rupți genunchii de căile spinoase,
De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost?
Nu-i toamnă? Să ne facem din noi un adăpost
Și s-adunăm deșertul, la cald, pe lângă case.
Să luăm cenușa stinsă pe vechile altare,
Să-i dăm din nou văpaia și-un fum mai roditor.
S-o-mprăștiem, sămânță, pe șesul viitor,
Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.
poezie celebră
de
Tudor Arghezi
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice