Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Primul trandafir
Nu, nu te-am uitat,
doar te-am rătăcit printre gândurile mele.
Uneori te mai caut,
așa, pe sub praful ce-l așterne timpul peste...
și când te zăresc,
stai ascunsă în spatele primei priviri,
ți se văd doar ochii.
Apoi fugi,
te ascunzi în spatele primei îmbrățișări,
apoi după primul sărut...
și când nu mai ai unde,
cedezi,
îmi apari complet în față,
mi te predai, îmbujorată toată,
ca atunci la începuturi,
într-un tablou de necuprins sub cuvinte.
Apoi, tot zâmbetul acela, licărind,
se disipă ușor-ușor întunericului
până te pierzi în depărtări,
amestecând în fundal o muzică tristă
și o ploaie mocănească
într-un soundtrack memorabil,
ca la finalul unui film bun,
când zboară petalele uscate
ale primului trandafir pe care ți l-am oferit cândva,
ca laitmotiv,
într-o poveste de dragoste neîmplinită.
poezie
de
Florin Armangic
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice